Te voi iubi și dincolo de moarte...

Mi e tare grea impusa ta tăcere,
Acum când sufletul meu în ruine,
Mai are numai lacrimil de durere,
Din primăvara viselor cu tine...

Pustiul mă pătrunde pân' la oase,
În zeghea despărțirii mă închide,
Iar sufletul deja a hoit miroase,
Și-n agonia morții mă cuprinde!

De ce-ți mai caut oare amintirea,
Când tu m-ai dat demult uitării?...
Și de ce oare încă-mi las iubirea,
Să îți păzească ușa nepăsării?...

Unde mă uit te văd numai pe tine,
Iar vocea ta mă strigă la tot pasul,
Și vai!...Dacă ai ști ce greu îmi vine,  
Când zorii diminetii-ți fură glasul!  

Precum pasărea spin când piere,
Te voi iubi și dincolo de moarte...
Dar plec acum, îmi iau la revedere
De la un vis...dorit realitate!...

Dorina Omota

Să mă lăsați vă rog să plâng...

Să mă lăsați vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranță,
Și nu au nici o șansă de a reveni la viață.

Sa mă lăsați vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Și doar un gând mă însoțește permanent,
Regretul ca trecând prin asta viață
Clipa de fericire să o simt n-am avut șansă...

Dorina Omota

20.08.2014

Sa poti uita...

În ruginiu de dor te mai aștept
Cu gândurile amirosind a ploi,
A ploi de toamnă pline de regret,
Stropind cu amintiri trăite-n doi!

Prea mult trecut-a de atunci
Și mult probabil va mai trece,
Pe suflet îmi apasă grele cruci,
Iar disperarea nu vrea să plece!

Cât îmi lipsește sufletul tău,
Singurul ce îl simțeam aproape
Acum când la răscruci de hău
Brațul uitării ne tine departe!

Pe albul clipelor din dulce ieri
Îți scriu cu verde de speranță
Și cu albastrul marilor tăceri,
Să poți uita sentința de distanță!

La care noi ne-am condamnat,
În clipa îndoielii ce inima atinge,
La ceasul rău, fatidic, blestemat,
Când prea ușor o inimă se frânge!

Dorina Omota
21.08.2015

Azi tac și-mi scriu tăcerea...

Azi tac și-mi scriu tăcerea
Ce arde-n gândul nerostit,
Pe toamna-n care floarea,
Se uscă-n frigul nesfârșit...

Scriu peste vântul răzvrătirii,
Doruri ascunse-n dese ploi,
Ieșind sfios din ceața amintirii
Cerșind divinității cifra doi...

Și cos altar de dor pe rug aprins
Cu acul soarelui de pe amiezi,
Sperând ca să revina din abis,
Cenușa amintirii-n muguri verzi...

Azi tac și-mi scriu tăcerea
Ce arde-n gândul abia rostit,
Pe toamna asta-n care floarea,
De maci și de iubire iar a înflorit!

Dorina Omota

22.09.2014

Nostalgie de toamna.…

Ce mohorât și trist e astăzi cerul
Cu ploaia lunecand pe trotuare,
Cad frunzele și se-nteteste vântul,
În ruginiu de toamnă și răcoare!

Noi am tot plâns urând căldura
Și ce-am dorit prea iute s-a-mplinit.
În ropote de ploi plânge natura,
Tardiv regret căci vara s-a sfârșit!

Plâng florile tăcut a resemnare
Cât de curând petalele se frâng,
Din curcubeul vremii verdele dispare,
Pământu-mbracă arămiu veșmânt!

Noi acceptam și înghițim în sec,
Precum natura viața noastră are,
Patru anotimpuri care ne petrec,
În rest toate-s pe lume trecătoare!

E primăvară când un prunc se naște,
In verde crud ne râde vara tinereții
Și cu regret în toamnă recunoastem,
Cât de aproape este iarna vieții!

Dorina Omota

22.08.2015